Televizorul, PRIETENUL sau DUȘMANUL copiilor? Ce trebuie să faci când copilul tău STĂ PREA MULT în fața ecranului

Televizorul, PRIETENUL sau DUȘMANUL copiilor? Ce trebuie să faci când copilul tău STĂ PREA MULT în fața ecranului
Publicat: 20/10/2018, 16:17

Chiar dacă ponderea audiovizualului în viața noastră se extinde de la o zi la alta, trebuie să știi să transformi acest fenomen într-unul pozitiv pentru micuțul tău. Nu lăsa ca televizorulsă devină cel mai bun prieten al lui. Obișnuiește-l să citească, spune-i povești, învață-l de mic să ducă o viață sănătoasă, în care dependența de micul ecran să nu se instaleze.

Televizorul poate fi un factor nociv

Studiile au arătat că fiecare copil își petrece în fața televizorului în medie câte două ore zilnic, cu acordul părinților, care încearcă să controleze tendința copiilor de a-și pierde timpul uitându-se la desene animate. În weekend, timpul alocat acestei activități crește semnificativ. Aceasta este o situație obișnuită în majoritatea familiilor, pe care părinții nu știu să o gestioneze.

O altă problemă care tinde să nu fie vizualizată la adevărata ei dimensiune de către părinți este violența din programele TV. Astfel, riscul de a-ți lăsă copilul nesupravegheat în fața televizorului crește semnificativ, deoarece micuții tind să imite ceea ce văd, ei ajungând în timp să dezvolte comportamente violente la școală sau la joacă.

Distrați-vă împreună!

Multor mame le-a trecut măcar o dată prin cap să arunce televizorul din casă. Acest lucru nu ar aduce vreo schimbare semnificativă, pentru că micuțul tău trebuie să fie obișnuit să nu simtă lipsa televizorului.Psihologul Claudia Mihalache crede că: „Să-ți privezi copilul în totalitate de televizor nu este o soluție pe termen lung. Învață-l să facă o selecție a lucrurilor pe care și le dorește să le vadă. Când sunt mici, copiii sunt fascinați de animale și de viața acestora. Vizionați împreună documentare pe Animal Planet sau desene animate cu Bugs Bunny. Determină-l să asculte muzică clasică și caută-i emisiuni despre instrumente muzicale”.

Dacă încerci să-ți izolezi copilul de anumite lucruri pe care le consideri nocive pentru el, îl vei îndepărta de realitatea în care trăiește și va avea de suferit din punct de vedere social. La fel, decizia ta ar putea să-l facă să se simtă complexat în fața colegilor de școală. Trebuie să recunoști că multe dintre temele de discuție în care este implicat copilul tău se axează pe ceea ce vede la televizor, iar dacă tu îi interzici să se informeze vei constata că va fi marginalizat de cercul de prieteni din care face parte, lucru care îl va afecta foarte mult.

Fii un exemplu pozitiv pentru micuțul tău!

Nu atribui televizorului rolul de dădacă

Chiar dacă ești foarte ocupat(ă), încearcă să-ți faci puțin timp pentru a-i găsi copilului tău o ocupație care să-i fie pe plac. De exemplu, propune-i să te ajute la cumpărături (vei constata că acest lucru vă va apropia mai mult).

Nu sta în fața micului ecran cu micuțul tău, dacă are mai puțin de doi ani

Efectele produse de televizor asupra bebelușilor sunt nocive, lucru demonstrat de toate studiile făcute pe dezvoltarea cognitivă a copiilor. Micul ecran îi afectează creierul și, ca urmare, acest lucru duce la încetinirea dezvoltării lui ulterioare. De aceea, este recomandat ca micuții să fie feriți de televizor.

Nu-l lăsa să se uite la filme de groază și scene de violență

Personajele negative și efectele speciale moderne care apar în filmele de groază influențează psihicul copilului tău într-un mod nu tocmai favorabil. Rezultatul îl observi când cel mic începe să se comporte agresiv, uneori chiar violent, sau în momentul în care începe să aibă coșmaruri. Acest lucru se întâmplă pentru că el imită ce a văzut în filme și nu poate distinge realitatea de imaginar.

Nu pune mâna pe telecomandă imediat ce intri în casă

Părinții sunt principalul model pentru copii. Dacă cel mic te vede butonând telecomanda imediat ce intri în casă, va considera că este lucrul cel mai bun pe care îl poate face și el și nu va înțelege motivul pentru care îi vei interzice să se uite la televizor.

Acordă-i copilului tău suficient din timpul tău

De multe ori televizorul devine cel mai bun prieten al lui tocmai pentru că părinții nu au suficient timp să-l asculte, să-i dea un sfat și să-l ajute când are o problemă. Nu proceda la fel! Acordă-i măcar o oră pe zi copilului tău pentru a afla ce îl preocupă. Obișnuiește-l să fie deschis cu tine. Interacțiunea dintre voi va fi benefică și astfel nu va ajunge să caute răspunsuri la întrebările care îl preocupă, în fața televizorului.

Citește continuarea pe CSID!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal